Archangel a subliniat destul de bine ideea. Nu se poate obtine mantuirea doar prin credinta sau doar prin fapte.
Ca sa detaliez putin, trebuie sa intelegem inainte de toate ce e credinta. Credinta nu se rezuma la faptul de a-l accepta pe Iisus Hristos ca fiind fiul lui Dumnezeu asa cum considera in mod eronat unele dogme sau secte crestine. Faptul ca il accepti pe Iisus Hristos (rational, intuitiv sau prin credinta) e un lucru bun care te ajuta, dar in nici un caz nu e o conditie suficienta pentru a obtine mantuirea. Imi permit sa sustin ideea cu doua exemple extreme care sa sublinieze ideea:
1. Satanismul (mai putin cel promovat de LaVey) presupune credinta in Dumnezeu si implicit acceptarea lui Iisus Hristos ca fiul lui Dumnezeu. O sa fie mantuiti cei care se loaga lui Satan doar pentru ca il accepta pe Iisus ca fiul lui Dumnezeu ? Nici o sansa
2. Iuda, cel care l-a vandut pe Iisus, nu era convins oare ca Iisus e fiul lui Dumnezeu ? Bineinteles, problema mantuirii lui Iuda nu e tratata in mod serios din lipsa de probe, dar chiar daca era convins ca Iisus Hristos era Mesia si fiul lui Dumnezeu tot a facut o fapta impotriva Lui - pot spune ca a avut o atitudine anticrista.
Omul poate fi mantuit prin credinta in Iisus Hristos dar, dupa cum am aratat mai sus, e important sa se inteleaga ce inseamna acesta credinta. Credinta in Iisus Hristos nu e doar o atitudine ci inseamna urmarea caii prezentate de El. Iisus ne-a lasat cele 7 sfinte taine prin care omul (cu putina ingrijire, bineinteles) poate dobandi mantuirea. Se stie ca nimic ce e cu pacat nu poate intra in imparatia cerurilor. Iisus ne-a lasat taina sfintei spovedanii care ne curata de pacat
DACA ne caim si luam hotararea de a nu mai pacatui. De asemenea celelalte sfinte taine ne ajuta in calea catre mantuire pentru ca prin acestea omul se purifica si duhul sfant ne indruma pasii si ne ajuta de-a lungul vietii sa traim in asa fel incat sa putem fi mantuiti.
Unii, in mod deosebit sectarii, nu sunt de acord cu sfintele taie si cu atat mai putin cu faptul ca "credinta" despre care se vorbeste in evanghelii ar presupune acceptarea acestora. Trecand peste faptul ca in noul testament sunt mentionate sfintele taie, se pune si intrebarea: de cate ori Iisus Hristos a vindecat un om fara a se mentiona ca l-a vindecat
dupa credinta sa ? Daca omul a acceptat puterea lui Iisus si faptul ca il poate vindeca, a fost vindecat.
De asemenea e oarecum logic ca sfintele taine sa se lege direct de credinta pentru ca, se stie, Dumnezeu nu actioneaza asupra sufletului nostru daca nu ii permitem. Dumnezeu ne iarta pacatele prin sfanta spovedanie doar daca prin credinta noastra (adica sa mergem la spovedanie acceptand in inima noastra faptul ca ni se vor ierta pacatele) ii permitem lui Dumnezeu sa lucreze in sufletul nostru.
Pe de alta parte, mantuirea se poate castiga si prin faptele bune care le facem, dar aici din nou e cale lunga. Iisus ne-a explicat de mai multe ori ca pacat e si cel care il avem in inima, nu doar fapta. Nu e suficient sa facem o fapta buna, trebuie ca acea fapta sa fie facuta din dragoste. Daca e o fapta buna facuta in scopul unui negot cu Dumnezeu nu are nici o valoare pentru ca nu e o fapta buna facuta pentru beneficiar ci e o fapta buna facuta pentru noi. Deci, ca sa ne mantuim doar prin faptele noastre, trebuie sa avem in primul rand un suflet curat si sa fim cinstiti nu doar cu fapta ci si cu inima.
De asemenea trebuie sa avem in vedere si faptele noastre atunci cand facem o fapta buna. Fapta buna nu e suficienta pentru mantuire, daca noi pacatuim in continuare. Fapta buna e buna si in ochii lui Dumnezeu doar daca ne caim de pacatele facute si de gandurile noastre care ne indeamna spre rau. Ideea o subliniaza si psalmistul, David, in psalmul 50 unde spune:
Jertfa lui Dumnezeu: duhul umilit; inima înfrântă şi smerită Dumnezeu nu o va urgisi.
Daca nu ne pare rau de pacatele facute, indiferent daca avem credinta sau fapte bune, nu putem fi mantuiti. Mantuirea o obtinem doar daca ne caim de pacatele noastre si acceptam ca am gresit in fata lui Dumnezeu. De fapt, e si logic. Dumnezeu ne-a scos din Eden pentru ca am gresit. Ca sa fim acceptati din nou langa el trebuie inainte de orice altceva sa ii aratam ca ne pare rau pentru greselile facute. Apoi, in functie de greselile facute si de faptele bune si de credinta se poate discuta despre mantuirea sufletului.
Ca sa iti raspund si la ultima nelamurire, si anume daca importanta credintei si a faptelor bune sunt egale, e putin mai complicat. Aici sunt foarte multi factori care trebuie luati in calcul. Cel mai important lucru e sa ne caim de pacatele facute. Mai departe depinde de noi, de atitudinea noastra, de puterea noastra, de anturaj etc.
Daca tie ti-e mai usor sa faci o fapta buna decat sa mergi la preot sa te spovedesti, atunci straduie-te sa faci cat mai multe fapte bune. Daca iti vine in mod natural sa faci fapte bune e cu atat mai bine. Trebuie doar sa ai in vedere ca trebuie foarte multe fapte bune ca sa se compenseze pacatele facute. Pentru majoritatea crestinilor e mai usor sa mearga la spovedanie sa isi primeasca canonul si sa il duca la bun sfarsit.
Referitor la mantuire mai e o chestie care trebuie avuta in vedere si anume canonul care il primim de la Dumnezeu pentru pacatele noastre. Dumnezeu (si ingerii) ne protejeaza tot timpul dar pentru pacatele care le facem permite uneori diavolului sa ne faca rau. Acesta e un fel de canon care il primim pe de-o parte pentru a simti raul pe propria piele si a ne aminti ca raul nu e un lucru bun, si ar fi bine sa nu il mai facem, iar pe de alta parte pentru a ne smeri putin sufletul. Referitor la asta un sfant (nu sunt sigur dar cred ca e Antonie cel Mare) a fost vizitat intr-o zi de niste oameni care l-au intrebat "Parinte, ce putem face pentru a fi mantuiti?". El le-a raspuns "Daca cineva va da o palma pe obrazul drept, intorceti-i si obrazul stang.". Ei i-au raspuns "Bine, parinte, dar nu putem face asta.", la care parintele le-a spus "Atunci cel putin prima palma primiti-o asa cum e".
Nici un rau nu ni se intampla fara sa il meritam si fara sa fie in acelasi timp un canon de smerenie primit de la Dumnezeu. Daca ni se intampla un rau, se intampla pentru ca si noi am facut rau la momentul respectiv. Daca atunci cand ni se intampla ceva ne suparam, nu acceptam smerenia si implinirea canonului trimis de Dumnezeu, deci raul ni se intampla fara a ne fi de nici un folos. Daca in schimb ne smerim si acceptam raul asa cum s-a intamplat fara a incerca sa ne razbunam (chiar si doar in mintea sau in sufletul nostru) acceptam si implinirea canonului dat de Dumnezeu si implicit iertarea pacatelor pentru care am primit acel canon.
Bineinteles, ar mai fi mult de discutat pe tema asta. Deocamdata ma opresc ca sa nu fie prea multa informatie si sa mai lasam loc si de clarificari care foarte probabil vor fi necesare
Nu esti autentificat. Te rog autentifica-te sau inregistreaza-te pentru a avea acces la toate facilitatile forumului.
